Harta Site Login
Despre nefericirea firii omeneşti

 

Despre nefericirea firii omeneşti
Cartea I, Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului, Capitolul XXII


            1. Netrebnic eşti oriunde vei fi şi ori încotro vei apuca, dacă nu te vei întoarce la Dumnezeu. De ce te tulburi dacă nu-ţi merg treburile aşa cum vrei şi aşa cum doreşti? Cine-i omul căruia să-i meargă toate după plac? Nici eu şi nici tu, şi nimeni pe faţa pământului. Nu-i nimeni în lumea aceasta, fie el rege, sau papă, scutit de potrivnicie şi de grijă. A cui soartă este mai bună? Negreşit a aceluia în stare să îndure ceva pentru Dumnezeu.
            2. Mulţi vor spune, în prostia nepriceperii lor: "Iată ce viaţă fericită duce cutare, cât este de bogat, cât de mare, cât de puternic şi cât de sus stă!" Dar întoarce-ţi privirile spre cele cereşti şi vei vedea că toate aceste lucruri vremelnice nu sunt nimic, că sunt nesigure şi că sunt mai mult o povară, pentru că nu se pot păstra decât cu frică şi grijă. Fericirea omului nu stă în a agonisi belşug de averi vremelnice, ci îndestularea stă undeva la mijloc. Într-adevăr, sărăcie este viaţa pe pământ. Cu cât omul caută să propăşească duhovniceşte, cu atât viaţa aceasta i se pare mai amară, fiindcă simte şi vede mai lămurit toate cusururile nimicniciei omeneşti. Căci a mânca, a bea, a veghea, a dormi, a se odihni, a lucra şi a fi supus la toate celelalte trebuinţe ale firii, cu adevărat e o mare sărăcie şi necaz pentru omul evlavios care bucuros ar voi să fie dezlipit de pământ şi liber de cătuşele păcatului.
            3. Mare povară este, pentru omul cu viaţă lăuntrică, să ducă jugul trebuinţelor trupeşti, legate de lumea aceasta. De aceea psalmistul se ruga fierbinte ca să fie scutit de toate acestea: Scapă-mă Doamne, din necazurile mele (Ps 24, 17). Dar vai de aceia care nu-şi cunosc sărăcia! Şi mai de plâns sunt însă aceia care îndrăgesc această stare şi netrebnicia vieţii acesteia trecătoare. Căci unii ţin atât de mult la ea, încât, chiar dacă ar trebui să trudească din greu, sau să-şi cerşească cele trebuincioase traiului, dacă ar putea să rămână în veci în viaţa aceasta, nu s-ar mai gândi la împărăţia lui Dumnezeu.
            4. Nebuni şi necredincioşi cu inima sunt toţi aceia care sunt aşa de adânc scufundaţi în cele pământeşti încât nu mai gustă decât cele trupeşti. Dar, la sfârşit, aceşti sărmani nepricopsiţi îşi vor da seama pe deplin ce lucruri de nimic şi fără preţ au fost acelea pe care le-au iubit. În schimb, sfinţii lui Dumnezeu şi toţi credincioşii prieteni ai lui Cristos au trecut peste plăcerea simţurilor şi peste cele cu strălucire în lumea aceasta, toată nădejdea şi dorinţa lor îndreptându-se spre cele veşnice. Singura lor sârguinţă este înălţarea spre bunurile statornice şi nevăzute, ca nu cumva mrejele celor văzute să-i coboare spre cele pământeşti. Nu-ţi pierde, frate, încrederea de a înainta în cele duhovniceşti, deoarece mai ai încă timp şi prilej.
            5. Pentru ce să-ţi amâni hotărârea pe mâine? Scoală-te şi începe numaidecât şi spune: acum este timpul de lucrat, acum este clipa potrivită de a mă îndrepta. Când dai în greu şi în necazuri, atunci este prilejul de a aduna merite. Trebuie să treci prin apă şi prin foc, mai înainte de a ajunge la odihnă (Ps 75, 12). Dacă nu-ţi vei face silă, nu vei birui păcatul. Câtă vreme purtăm acest trup neputincios, nu putem fi fără păcat şi nici trăi fără durere şi amărăciune. Am fi bucuroşi să fim scutiţi de orice neajuns şi sărăcie, dar fiindcă prin păcat ne-am pierdut nevinovăţia, am pierdut totodată şi adevărata fericire. De aceea se cuvine să fim răbdători şi să aşteptăm mila lui Dumnezeu, până când va trece fărădelegea, iar ce este muritor să fie înghiţit de viaţă (2 Cor 5, 4).
            6. O, cât de mare este şubrezenia noastră, necontenit plecată spre rău! Astăzi îţi mărturiseşti păcatele şi mâine săvârşeşti din nou acelaşi lucru. Acum te hotărăşti să te fereşti de păcat şi peste un ceas te porţi ca şi cum n-ai fi luat nici o hotărâre. Aşadar, cu tot dreptul, trebuie să ne smerim pe noi înşine şi să nu gândim niciodată bine despre noi, căci iată cât suntem de nestatornici. Cât de repede putem pierde, prin nepăsarea noastră, ceea ce abia am ajuns să dobândim, după multă trudă şi bizuiţi pe ajutorul harului lui Dumnezeu.
            7. Care ne va fi sfârşitul, dacă aşa de slabi ne arătăm, de la început? Vai de noi dacă avem de gând să ne lăsăm în voia lenei, ca şi când am putea fi siguri de stăpânirea păcii, în timp ce purtarea noastră nu vădeşte nici urma adevăratei sfinţenii! Mai bine să primim învăţătură, ca nişte osârduitori începători, şlefuindu-ne cu grijă purtările; măcar dacă ar mai fi vreo nădejde de îndreptare viitoare, de spor şi propăşire în viaţa duhovnicească.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 793408