Centrul Don Bosco România
Supunerea smerită

 

Supunerea smerită
Cartea a II-a, Poveţe pentru luminarea lăuntrică, Capitolul II


            1. Să-ţi pese prea puţin cine ţine cu tine şi cine este împotriva ta, ci caută şi fă în aşa fel ca Dumnezeu să fie cu tine în tot ceea ce faci. Să ai conştiinţa curată şi Dumnezeu bine te va apăra. Într-adevăr, cel pe care Dumnezeu vrea să-l ajute nu va putea fi atins de răutatea nimănui. Dacă vei şti să taci şi să înduri fără crâcnire, vei simţi neîndoielnic ajutorul Domnului. El ştie când şi cum să te scape, şi tocmai de aceea lasă-te fără grijă în voia lui. Ajutorul şi scăparea din orice încurcături sunt toate în mâna lui Dumnezeu. Adeseori, pentru a ne păstra mai bine în smerenie, este de cel mai mare folos ca alţii să ne cunoască metehnele şi cusururile şi să ne dojenească pentru ele.
            2. Când omul se smereşte pentru lipsurile şi scăderile sale, el împacă fără greutate pe alţii şi-i mulţumeşte lesne pe cei care sunt supăraţi pe dânsul. Pe cel smerit Dumnezeu îl ocroteşte şi-l scapă, îl iubeşte şi-l mângâie; Domnul se apleacă către cel smerit; celui smerit îi dă har îmbelşugat şi, după încercările înjosirii, îl înalţă la adevărata mărire. Celui smerit îi descoperă tainele sale, îl cheamă şi-l ridică cu blândeţe la sine. Cel smerit trăieşte în pace chiar şi când a suferit batjocura, deoarece îşi pune încrederea în Dumnezeu, nu în lume. Să nu-ţi închipui că ai propăşit cumva pe calea binelui atâta timp cât nu ştii să te socoteşti pe tine însuţi mai prejos decât toţi ceilalţi.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1085048
Harta Site Politică de confidențialitate