Centrul Don Bosco România
Râvna de a ne îndrepta cu totul viaţa

 

Râvna de a ne îndrepta cu totul viaţa
Cartea I, Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului, Capitolul XXV


            1. Spune Profetul: Nădăjduieşte în Domnul şi fă binele; locuieşte pământul şi hrăneşte-te din bogăţiile lui (Ps 36, 3). Un lucru îndepărtează pe mulţi de la a tinde spre desăvârşire, frânându-le râvna pentru îndreptarea vieţii: teama de greutăţi şi de asprimea luptei. Într-adevăr, cei dintâi pe calea virtuţii sunt cei care nu pregetă să dea piept, din plin, cu mare bărbăţie, cu tot ce-i mai greu şi mai anevoie de biruit. Căci omul cu atât mai mult propăşeşte şi se învredniceşte de haruri mai multe, cu cât se biruie pe sine cu puterea spiritului.
            2. Dar nu toţi întâmpină aceeaşi greutate în a se birui şi răstigni pe sine. Totuşi, cel care se aşterne pe lucru cu râvnă, oricât de multe ar fi patimile lui, va spori în calea binelui mai mult decât altul, înzestrat cu o fire mai fericită, dar lipsită de râvna virtuţii. Două sunt faptele care ajută, într-un chip deosebit, la îndreptarea din temelie a vieţii noastre: să ne ferim cu străşnicie de acele lucruri către care este plecată firea noastră stricată; să stăruim cu înflăcărare pentru a dobândi ceea ce ne lipseşte mai mult. Caută deci în primul rând să ocoleşti şi să biruieşti acele porniri care, cu precădere, îţi displac la alţii.
            3. Întru toate, caută să vezi cum te-ai putea schimba în bine; dacă vezi sau auzi vorbindu-se despre pilde bune, acestea să-ţi stârnească dorinţa de a le imita. Dacă, dimpotrivă, vezi ceva vrednic de dojană, fereşte-te ca nu cumva să faci şi tu la fel, sau dacă ţi s-a întâmplat să cazi în acea greşeală, caută să te îndrepţi cât mai degrabă. După cum ochiul tău vede pe altul, tot aşa şi altul te vede pe tine. Ce poate fi mai frumos şi mai plăcut decât să vezi nişte fraţi râvnici şi evlavioşi, ascultători şi disciplinaţi? Cât de dureros şi cât de mâhnitor este, dimpotrivă, să-i vezi că se poartă altfel decât se cuvine, făcând alte lucruri decât acelea pentru care au fost chemaţi! Cât de păgubitor este a nu te sinchisi de datoria chemării şi a te lăsa pradă celor ce nu sunt îngăduite!
            4. Adu-ţi aminte de făgăduinţa făcută şi ia drept pildă icoana Răstignitului. Pe drept s-ar cuveni să te ruşinezi, uitându-te la viaţa lui Isus Cristos, deoarece nu te-ai străduit mai mult să te asemeni cu dânsul, deşi te afli de atâta timp pe calea lui Dumnezeu. Cel consfinţit lui Dumnezeu, care se străduieşte cu evlavie, din tot sufletul, să mediteze la preasfânta viaţă şi Patimile Domnului, va găsi belşug din toate cele trebuincioase şi folositoare şi nu va mai avea nevoie să caute nimic mai bun în afară de Isus. O, dacă Isus cel Răstignit ar veni în lumea noastră, cât de repede şi de bine am deprinde această învăţătură!
            5. Omul consfinţit lui Dumnezeu, dacă este vrednic, îndură bucuros şi fără cârtire tot ce i se cere; în schimb, cel ce nu se sinchiseşte şi se complace în lâncezeală, dă într-una peste necaz şi se simte strâmtorat din toate părţile, căci nu are mângâiere lăuntrică, iar cea din afară îi este oprită. Cel care nu duce o viaţă după regula pe care a îmbrăţişat-o se află în mare primejdie. Iar cel care caută o viaţă mai liberă şi mai puţin aspră va fi totdeauna în strâmtorări, fiindcă va fi nemulţumit, când de una, când de alta.
            6. Cum fac atâţia oameni consfinţiţi lui Dumnezeu, ducând o viaţă destul de aspră, sub disciplina mănăstirească? Rareori ies în lume, trăiesc retraşi, mănâncă sărăcăcios, se îmbracă prost, lucrează mult, vorbesc puţin, veghează mult, se scoală dimineaţa de timpuriu, fac rugăciuni multe, citesc adesea şi se ţin de toate rânduielile. Priveşte pilda benedictinilor, cartuzienilor şi cistercienilor, gândeşte-te la călugării şi călugăriţele atâtor ordine mănăstireşti, cum se scoală în toate nopţile pentru a lăuda pe Domnul. Ar fi într-adevăr o ruşine să te laşi în voia lenei, când e vorba de un lucru atât de sfânt, când atât de multe suflete consfinţite lui Dumnezeu aduc astfel laude lui Dumnezeu.
            7. O, dacă n-am avea nimic altceva de făcut decât să lăudăm din toată inima pe Domnul, având mereu pe buze numele lui! O, dacă n-ar trebui să mănânci, să bei, să dormi, ci ar fi de ajuns să poţi lăuda necontenit pe Dumnezeu şi să fii cu gândul numai la cele duhovniceşti! Ai fi mult mai fericit decât acum când slujeşti trupului tău, constrâns necontenit de nevoile zilnice. Măcar de n-am avea de îndestulat aceste nevoi şi am putea să ne gândim numai la hrana duhovnicească a sufletului, pe care din nefericire aşa de rar o găsim şi o gustăm!
            8. Când omul a ajuns în stare să nu caute mângâiere în nici o făptură, atunci începe să guste pe deplin dulceaţa lui Dumnezeu, fiind mulţumit de orice i s-ar întâmpla. Atunci nici nu se va bucura când toate îi merg bine şi nici nu se va mâhni când nu-i merg cum ar vrea, ci se va supune cu totul, cu deplină încredere, lui Dumnezeu, care pentru el este totul şi, întru toate, cel pentru care într-adevăr nimic nu piere şi nimic nu moare, ci toate trăiesc şi îi slujesc fără preget.
            9. Adu-ţi aminte mereu de sfârşitul tău şi că timpul pierdut nu se mai întoarce. Fără strădanie şi silinţă, niciodată n-ai să dobândeşti virtutea. Dacă începi să te laşi în voia lenei, neîntârziat vei da de rău. Dacă, în schimb, te vei purta cu râvnă, sufletul tău va afla linişte şi pace, truda ţi se va părea mai uşoară, mulţumită harului lui Dumnezeu şi dragostei de virtute. Omul râvnic şi harnic este gata la toate. Mai multă osteneală este să te împotriveşti păcatului şi pornirilor rele, decât să asuzi sub povara muncilor trupeşti. Cine nu înlătură defectele mărunte, încetul cu încetul va cădea în cele mari. Te vei bucura totdeauna seara, dacă ziua încheiată va fi fost cu rod. Veghează asupra ta, îndeamnă-te, mustră-te pe tine însuţi şi orice s-ar întâmpla cu alţii, tu gândeşte-te la tine. Atâta vei înainta în bine câtă silinţă îţi vei da.

 

 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis
Nr vizitatori: 1089824
Harta Site Politică de confidențialitate