|
1. |
Era seară liniştită Cu cerul senin, Când fu cina pregătită Fiului divin. |
|
|
2. |
El era cu-ai Săi la masă, La locul gătit. Domnul cu voce duioasă Astfel le-a vorbit: |
|
|
3. |
„Fraţilor, sosit-a ceasul, Să ne despărţim. Voi să nu pierdeţi curajul Căci iar am să vin. |
|
|
4. |
Dar vă spun mai dinainte Pentru ca să ştiţi, Unul dintre voi M-a vinde Cu treizeci de-arginţi. |
|
|
5. |
Trebuie să se-nplinească Cele ce s-au scris; Voi fi judecat la moarte Şi pe cruce-ntins”. |
|
|
6. |
Şi-atunci toţi se îndreptară Către-Învăţător, Şi pe rând Îl întrebară Care-i trădător? |
|
|
7. |
Când veni rândul lui Iuda, A-ntrebat şi el: „Nu cumva voi fi eu Doamne, Fiul cel mişel?” |
|
|
8. |
„Tu eşti Iuda!” - zise Domnul, „Du-te mai curând, Iată-acum sosit-a ceasul, Fă ce ai de gând”. |
|
|
9. |
Şi-atunci Iuda-n grabă merse, Către-acel sobor, Unde aşteptau cu sete Al Domnului omor. |
|
|
10. |
Acolo-şi vându Stăpânul, Iuda cel mişel, Şi printr-un sărut făţarnic Îl predă pe El. |
|
|
11. |
Şi L-au dus la judecată, Şi L-au osândit, Ca pe cruce cu ocară Să fie răstignit. |
|