Centrul Don Bosco România
Să cerem ajutorul lui Dumnezeu, aşteptând cu încredere recăpătarea harului pierdut

 

Să cerem ajutorul lui Dumnezeu, aşteptând cu încredere recăpătarea harului pierdut
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XXX


            1. Fiul meu, Eu sunt Domnul care dau tărie în ziua amărăciunii (Nahum 1, 7). Nu te sfii să vii la mine, ori de câte ori te vei afla la strâmtorare. Ceea ce stânjeneşte cel mai mult primirea mângâierii cereşti e faptul că nu te grăbeşti cu rugăciunea. Într-adevăr, mai înainte să-mi cazi mie în genunchi, încerci ici şi colo, alte alinări, uşurare în lucruri din afară, şi toate fără rost; până când înţelegi că Eu sunt cel ce izbăveşte pe cei ce-şi pun nădejdea în mine, şi că, în afara mea, nu este ajutor puternic, nici povaţă bună, nici tămăduire temeinică. Iar după ce sufletul îşi revine, după furtună, întremează-te în lumina îndurării mele, căci sunt alături de tine (zice Domnul), gata nu numai să refac totul în întregime, dar din belşug să adaug şi prisos, pe deasupra.
            2. Doar nu-ţi închipui că ar fi ceva cu neputinţă pentru mine, sau că m-aş putea asemui cu cei ce zic una şi fac alta. Unde ţi-este credinţa? Fii stăruitor şi tare. Fii răbdător şi dârz: alinarea va veni la timpul potrivit. Aşteaptă-mă, nu te îndoi, căci iată, vin. Şi Eu însumi voi fi tămăduirea ta. Ceea ce te îndurerează e ispita; spaima fără pricină e ceea ce te înfricoşează. Dar ce rost are să fii frământat de cele viitoare? doar pentru a adăuga tristeţe peste tristeţe? Ajunge zilei răutatea ei (Mt 6, 34). Zadarnic şi fără rost e să te tulburi sau să te bucuri pentru lucruri ce vor să se întâmple în viitor: căci poate nu se vor întâmpla niciodată.
            3. E lucru firesc ca omul să se lase ademenit de închipuire, dar este semnul sufletului slab să se lase prins prea lesne în capcana de amăgiri a vrăjmaşului. Pentru duşman e totuna dacă ademenirea şi nălucirea au vreun temei adevărat, sau sunt scornire curată; dacă te prinde în mreji şi te trânteşte la pământ amăgindu-te cu lucruri de bine, sau dacă te înşeală cu groaza de cele viitoare. Crede în mine şi nu te îndoi de oblăduirea mea. Atunci când ţi se pare că eşti departe de mine, deseori se întâmplă să fiu chiar mai aproape ca niciodată. Când te vezi cu totul pierdut, deseori eşti tocmai aproape de a dobândi vrednicii de seamă. Totul nu-i pierdut numai fiindcă ţi se întâmplă un lucru potrivnic. Nu trebuie să judeci lucrurile după părerea unei clipe, şi nici să te laşi abătut de povara unei greutăţi, oricare ar fi ea, ca şi când s-ar fi stins orice licărire de nădejde.
            4. Nu te socoti pradă părăsirii, chiar dacă, pentru un timp, îţi trimit, când şi când, o încercare, ori dacă îţi lipsesc vremelnic inima de mult dorita mângâiere; nu altul este drumul care duce la împărăţia cerurilor. Şi, fără îndoială, ţie - ca şi tuturor slujitorilor mei - îţi este mai de folos să te oţeleşti înfruntând potrivniciile, decât, huzurind fără griji, să-ţi meargă toate după placul inimii. Eu văd până în adânc toate gândurile omului: prielnic pentru mântuirea ta este să fii, din când în când, lăsat şi fără dezmierdare şi alinare; ca nu care cumva să te încumeţi să gândeşti lucruri mari despre tine, lăudându-te cu isprăvile săvârşite şi cu ceea ce nu-i al tău. Orice am dat pot lua şi înapoi; şi tot ce am luat pot înapoia când vreau.
            5. Ori de câte ori dau, al meu e darul; ori de câte ori iau îndărăt, nu dintr-ale tale iau: căci a mea e toată dăruirea bună şi tot darul desăvârşit (Iac 1, 17). Dacă încredinţez umerilor tăi jugul vreunei poveri sau al împotrivirii, nu cârti, nu te întuneca şi nu pune la inimă; pe loc aş putea să ridic apăsarea oricărei greutăţi, prefăcând sarcina ta în bucurie. Sunt însă drept, iar tu îmi datorezi recunoştinţă multă, tocmai pentru că săvârşesc ceea ce săvârşesc în tine.
            6. Judecând drept şi potrivit cu adevărul, n-ar trebui niciodată să te laşi copleşit de întristare atunci când ai de înfruntat o greutate, ba dimpotrivă, ar trebui să te bucuri şi să-mi mulţumeşti: mai mult, s-ar cădea să te bucuri văzând că nu te cruţ şi te călesc prin suferinţă. Precum m-a iubit pe mine Tatăl şi Eu vă iubesc pe voi (In 15, 9), am spus ucenicilor mei: nu i-am trimis, iată, la bucurii vremelnice, ci la luptă aspră; nu la onoruri, ci la sudălmi şi dispreţ; nu la huzur, ci la caznă; nu la odihnă, ci la strânsul unui belşug de roade prin răbdare. Ţine bine minte, fiul meu, aceste cuvinte.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1053092
Harta Site Politică de confidențialitate